Raportul Freedom House: Coruptia, o problema majora pentru evolutia democratizarii României
Coruptia ramâne o problema majora pentru evolutia democratiei în România, noteaza un studiu facut de organizatia nonguvernamentala Freedom House. Aceleasi concluzii reies si dintr-un raport al Bancii Mondiale.
Raportul Freedom House lansat în ultimele ore pe internet, examineaza evolutia democratizarii în 29 de tari aflate în tranzitie. Potrivit studiului, România se afla într-o perioada de stagnare la acest capitol, mai ales din cauza problemelor legate de coruptie, independenta presei si justitie.
Concluzia studiului este ca anul 2007 a însemnat un pas înapoi în reforma justitiei din România. Citez din raport: "Procurorii au continuat sa puna sub acuzare politicieni importanti, dar în ciuda eforturilor depuse de magistrati, repetatele tentative ale guvernului si ale unora dintre membrii Parlamentului de a subordona justitia si de a pune capat cercetarilor vizând fapte de coruptie comise de anumiti politicieni au fost o amenintare constanta la adresa independentei justitiei."Am încheiat citatul.
Coruptia ramâne asadar o problema majora pentru evolutia democratizarii României, sustin autorii raportului. Acelasi studiu mai arata ca în privinta independentei presei, continutul editorial al institutiilor de presa a fost afectat de campanii de defaimare si santaje. Atentie- nu este singurul studiu îngrijorator publicat în ultimele ore.
Potrivit raportului pe 2007 realizat de Banca Mondiala, România are mari probleme cu functionarea justitiei si a politiei, dar si cu gestionarea coruptiei. Aceste sunt concluziile unui studiu, realizat în 212 state. Tara noastra ocupa locul 140 în privinta functionarii justitiei, a politiei, a legii în general.
Sursa: Realitatea TV |