Actualitate


 

      Romanii din Italia i-au scris presedintelui Napolitano


Romanii din Italia au decis duminica sa-i trimita presedintelui republicii, Giorgio Napolitano, in conditiile aparitiei unor incidente xenofobe, o scrisoare deschisa in care cer sa nu fie blamata intreaga comunitate pentru fapte antisociale izolate comise de unii compatrioti.

Reprezentantii a 80 de organizatii, ai societatii civile si ai bisericilor romanesti s-au reunit sambata si duminica la Milano in cadrul primului Forum al comunitatii romanesti din Italia, organizat cu sprijinul Guvernului Romaniei.

Romanii amintesc in scrisoare de contributia pe care si-o aduc la prosperitatea economica a Italiei si la consolidarea legaturilor dintre cele doua tari.

"Lunga traditie a legaturilor dintre popoarele noastre nu va putea fi niciodata umbrita de cronica neagra. Sunt multe exemple pozitive de compatrioti ai nostri, fie acestia medici, oameni de afaceri, asistenti medicali, simpli muncitori sau asistenti la domiciliu, care aduc plus valoare pentru dezvoltarea si economia Italiei si mai ales un element de coeziune intre statele noastre", se arata in scrisoarea deschisa.

Scrisoarea este adresata in conditiile in care noul guvern italian de dreapta condus de Silvio Berlusconi a anuntat saptamana aceasta o inasprire a legislatiei referitoare la imigranti, care pune in practica promisiuni facute in campania electorala, cand temele imigratiei si a infractionalitatii au fost adesea contopite, dupa mai multe incidente din sfera faptului divers pentru care au fost invinovatiti in special romii din Romania.

Atmosfera incordata, intretinuta de discursurile uneori dure ale politicienilor italieni din noul guvern, dar si de presa, s-a reflectat in aparitia unor incidente xenofobe.

La Napoli, cel putin doua tabere de romi au fost evacuate, dupa ce un grup de persoane mascate a provocat incendierea unor baraci aruncand cu sticle incendiare. La avizierul unei fabrici de prelucrare a mobilei din Treviso a aparut zilele trecute un afis care indemna la vanarea romanilor si a altor "salbaticiuni migratoare".

Sambata dupa-amiaza, circa 20 de persoane cu fetele acoperite si inarmate cu rangi au vandalizat doua magazine dintr-un cartier periferic al Romei, Pigneto, apartinand unor cetateni din Bangladesh si India, pe care i-au insultat si carora le-au spus sa se intoarca "in tara lor".

In cadrul forumului romanilor organizat sambata si duminica la Milano, doua dintre sesiunile de discutii au abordat problematica impactului infractionalitatii asupra integrarii comunitatii romanesti in societatea italiana si pe cea a imaginii romanilor in Italia.

Sursa: Ziare.com

 


   Link partenere

donnerumene

 

Google
 


emigrant-ro

romani in roma

Comunitatea românilor din Roma

 

Roma

 

     participa si tu

Trimite o stire, un articol, un eseu...
Scrie un eveniment in calendar.
Inscrieti firma, asociatia, agentia.....gratuit.
Scrieti opinia in forum.
Recomanda-ne.
Cotacta-ne pe adresa:
webmaster.itsiro@yahoo.it
sau la nr. de telefon: 0039 329 95 84 324