Cetatenii UE ar putea plati si apelurile primite pe telefonul mobil
Comisarul european pentru Telecomunicatii, Viviane Reding, ar putea propune ca utilizatorii de telefonie mobila sa plateasca si pentru apelurile primite, nu numai pentru cele transmise, daca se dovedeste ca o astfel de masura ar scadea valoarea facturii platite de clienti catre operatori. Oficialul va publica, în cursul acestei luni, recomandarile privind reducerea tarifelor practicate de operatorii de telefonie fixa si mobila, pentru redirectionarea apelurilor, efectuate din retele rivale, catre clienti, potrivit Reuters. Reperele gândite de Reding ar putea conduce la noi modele de business în industria telecom, conform carora utilizatorii ar putea plati si pentru apelurile primite, dar urmarind scheme de tarifare care sa avantajeze clientii, a declarat ieri purtatorul de cuvânt al comisarului european pentru Telecomunicatii. În viziunea oficialului, tarifele de interconectare practicate de operatorii de comunicatii mobile ar putea fi reduse pâna la nivelul celor percepute în segmentul telefoniei fixe, pentru a evita subventiile încrucisate si a reduce, astfel, costurile suportate de consumatori.
Sursa: Ziarul Lumina |