steag-romania Bine ati venit pe site ! bandiera-italia Benvenuti nel nostro sito !

 

Turism

Români ortodocşi din diaspora, în pelerinaj la mănăstirile moldave

Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Iosif, Mitropolitul Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale, Asociaţia „Nepsis“ organizează un pelerinaj la aşezămintele monahale din nordul Moldovei şi Bucovinei. Excursia va avea loc în perioada 4-14 iulie 2009, iar cei care doresc să participe la acest pelerinaj trebuie să se înscrie până pe 10 mai. Participanţii se vor bucura, timp de 11 zile, de vizitarea cunoscutelor lăcaşuri şi de cunoaşterea atmosferei duhovniceşti din această zonă. Toţi cei care doresc sunt invitaţi ca prin acest pelerinaj să cunoască tradiţia mănăstirilor moldovene, frumuseţea slujbelor ortodoxe, comorile culturale şi liniştea satelor României.

Grupul va fi însoţit de Preasfinţitul Marc Nemţeanul, Episcopul-Vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale.

Asociaţia „Nepsis“, care îşi propune să sprijine copiii aflaţi în dificultate, desfăşoară diverse activităţi socio-filantropice, toate sumele încasate din astfel de acţiuni mergând direct la comunităţile locale.

Organizatorii sunt voluntari, iar toate beneficiile obţinute din acest pelerinaj se vor dona Asociaţiei „Axios“, care sprijină copiii din orfelinatele din România. Activităţile „Axios“ răspund diferitelor nevoi la nivel medical, social, educativ şi profesional.

În anii 2007 şi 2008 s-au organizat două tabere pentru 40 de copii proveniţi de la Valea Plopului şi de la Mănăstirea Dumbrava, judeţul Alba. (Ciprian BÂRA)

Sursa: Ziarul Lumina

Ouăle încondeiate, brandul naţional al României la BIT Milan

Cea mai importantă Bursă de Turism din Italia (Borsa Internazionale del Turismo, BIT) şi-a deschis porţile la Milano joi şi mizează pe prezenţa a peste 150.000 vizitatori, dintre care cel puţin două treimi operatori turistici.

La fiecare ediţie participă peste 150 de ţări, ceea ce face din BIT una dintre cele mai bine cotate manifestări de acest tip la nivel mondial. România este prezentă cu un stand care reuneşte principalele companii aeriene româneşti şi operatori din domeniul turismului. Zona rezervată României este încadrată de standurile Ungariei şi ale Poloniei . „Răceala” specifică standurilor pline de cataloage este alungată în cazul României de prezenţa lui Ioan Zinici, din Izvoarele Sucevei (jud. Suceava) care încondeiază ouă pentru vizitatori.

„Vecinii” polonezi au mizat în schimb pe un tânăr „transformat” într-un căluţ care îi invită pe toţi vizitatori întâlniţi la standul ţării lui. Ungaria a ales să marjeze pe aspectul etno-gastronomic şi a organizat şi un mic snack-bar.

Standul României a beneficiat încă din prima zi de promovare la nivel înalt, prin prezenţa ministrului Turismului, Elena Udrea, a Consulului General al României la Milano şi a deputalului pentru diaspora William Brânză.
De organizarea participării româneşti s-a ocupat Ente Nazionale per il Turismo della Romania (ENTR) sub coordonarea Ministerului Turismului.

Vineri, în interiorul standului a avut loc o conferinţă de presă ţinută de ministrul Udrea, la care a participat şi unul dintre cei mai mari fani ai României, ziaristul şi scriitorul italian Giovanni Ruggeri. Cei doi au explicat, ajutaţi de Ligia Hofnar, directorul ENTR, „de ce operatorii turistici prezenţi trebuie să cumpere pachete româneşti”. Printre argumentele aduse au fost mănăstirile din nordul Moldovei, Delta Dunării, litoralul Mării Negre şi Valea Prahovei.

 

Turismul cultural din zona Sibiu, promovat la târgurile de profil din Europa

Turismul cultural din zona Sibiu, promovat la târgurile de profil din Europa
Primăria Municipiului Sibiu speră să obţină aproape un milion de lei din fonduri europene pentru promovarea turistică a oraşului. Sibiul a fost primul oraş din România care a devenit, în 2007, Capitală Culturală Europeană, ceea ce a adus, în acel an, un milion de turişti, iar anul trecut, peste un milion, un record pentru Sibiu, după cum a anunţat primarul Klaus Iohannis.
Municipalitatea a demarat, încă de anul trecut, demersurile pentru alcătuirea unei strategii de promovare turistică unitară pentru Sibiu şi împrejurimi, conform Agerpres. Odată cu înfiinţarea Biroului de Promovare si Dezvoltare în Turism, în data de 1 octombrie 2008, municipalitatea a realizat şi primele două instrumente din cadrul strategiei: DVD-ul de promovare al Sibiului şi un site turistic al oraşului. În urma analizei pieţelor active şi a fluxului turistic înregistrat în anul 2008, Primăria Municipiului Sibiu a luat decizia de a participa, în prima parte a anului 2009, la târgurile internaţionale de turism de la Stuttgart, Budapesta, Berlin şi Bucureşti, cu scopul consolidării poziţiilor deja câştigate. Municipalitatea are în vedere deschiderea unei noi pieţe în Suedia, cu ţintă pe segmentul turistic dedicat seniorilor. Primul târg internaţional de turism la care Sibiul va participa în acest an este cel de la Stuttgart, un târg de tradiţie în acest domeniu, care se va desfăşura în perioada 17-25 ianuarie 2009. Datorită puterii mari de cumpărare, turiştii din zona Stuttgart alocă un buget peste nivelul mediu mondial pentru vacanţe, iar cei 4,6 milioane de locuitori ai regiunii Baden - Würtemberg nu amână nici o vacanţă. Expozanţii consideră târgul de la Suttgart ca fiind cel mai important şi de succes instrument de marketing. Spaţiul de expoziţie are o suprafaţă totală de 105.000 metri pătraţi, peste 1.850 de expozanţi, reprezentând 100 de naţiuni, urmând să îşi amplaseze standul. Târgul s-a bucurat la ediţiile anterioare de un număr foarte mare de vizitatori - aproximativ 200.000. Prezenţa Sibiului la acest târg va fi asigurată de o echipă din Primăria Sibiu, iar ideea centrală în prezentarea oraşului şi a împrejurimilor este axată pe turismul cultural. De altfel, ziua de 23 ianuarie este dedicată exclusiv turismului cultural, conform Agerpres. Programul standului României - ţară parteneră la târgul de turism CMT 2009 - Stuttgart, cuprinde şi spectacole ale Ansamblului Naţional Folcloric „Cindrelul Junii“, concerte ale Cvartetului de coarde al Filarmonicii Sibiu şi demonstraţii de pictură de icoane pe piatră ale artistei populare sibiene Vlajie Benonia. „Domeniul turistic se înscrie, într-adevăr, într-un trend ascendent în Sibiu, acest fapt fiind demonstrat de creşterea numărului de locuri de cazare, în unităţile clasificate sau în curs de clasificare, de la 3.517 la începutul anului, la 4.012 locuri la sfârşitul anului 2008“ a spus primarul Klaus Iohannis, conform Agerpres.

Sursa: Ziarul Lumina

 

Campidoglio
Roma

mai mult

 


Foro Romano
Roma

mai mult

 


Colosseo
Roma

mai mult

 

Columna lui Traian
Roma

 

mai mult

 



    Anunturi google

   Link partenere


Romania a Roma

donne rumene


Weekend per tutti i guisti con TUI.it

emigrant-ro

roma-turism



     participa si tu

Trimite o stire, un articol, un eseu...
Scrie un eveniment in calendar.
Inscrieti firma, asociatia, agentia......
Scrieti opinia in forum.
Recomanda-ne.
Contacteaza-ne pe adresa:
info@it-si-ro.com


semnaleaza o eroare   -  spuneti  pararea    -  vrei sa devii un colaborator  volontar  -  comenteaza    -  critica  - info@it-si-ro.com  
copyright 2007    Realizat de www.pagine-web.org